Doing her/his best.

 

Untitled design

Judecata pripita. Suspiciunea. Regretul si ranchiuna. Dispretul. Gandirea alb-negru. Cred ca sunt printre  cele mai aducatoare de suferinta obiceiuri ale mintii.

Uneori ne pierdem capacitatea de a mai gandi fara etichete. Lumea incepe sa se imparta simplu, intre noi si ei, intre idioti si lenesi, intre corupti si luptatorii pentru dreptate. Politicieni si ONG-isti. Oameni cu IQ sub 80 si hipsteri. Intre atei si habotnici. Desi, doar  cuvinte ce nu pot surprinde decat un aspect infim al fiintei etichetate, judecata aspra  atarna atat de greu in felul in care ne purtam unii cu altii.

Cei mai multi oameni nu sunt psihopati. Oamenii sunt mai degarba normali. Cei mai multi oameni sunt asemeni noua. Cei mai multi oameni, la fel ca tine sau ca mine, se straduiesc sa faca fata realitatii, asa cum pot ei mai bine. Si, de obicei (exista si exceptii, cu siguranta), atunci cand luam o decizie, avem in minte ca acela este lucrul cel mai bun pe care il putem face. Pentru ca, daca am putea face mai bine de atat, am face-o, nu-i asa?

 

Ei bine, asta mi se pare extraordinar! Sa te uiti la omul din fata ta, sa observi cum prin minte iti curg tot felul de judecti la adresa lui, iar apoi sa iti dai seama ca iti seamana in stradania lui cu realitatea. Si ca, probabil, exact in acea situatie  a facut ce putea el mai bine!

Nu vorbesc despre impulsuri, de furie si nebunie. Vorbesc despre acele decizii ale vietii, mici sau mari, pe care oamenii le iau cantarind, crezand sincer ca fac un lucru bun.  Chiar si cele mai tampite decizii, privite retrospectiv, poarta amintirea convingerii ca atunci, parea sa fie cel mai bun lucru. Asta nu ne scuza pentru faptele noastre.

Ba chiar, as spune, ne responsabilizeaza.  Cand “doing her/his best”  devine o asteptare sociala, “doing your best” devine si un ideal si o valoare personala. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *